Átfogó '99 Kft.
Datorită celor două proiecte am beneficiat de mai mult de 30 milioane HUF (410.000 RON) pentru dezvoltarea întreprinderii, astfel am reuşit să deservim clienţii mai repede şi mult mai bine. Ceea ce ne-a surprins foarte mult a fost faptul că nu a fost nevoie să petrecem săptămâni întregi cu pregătirea proiectelor, acestea fiind pregătite în întregime de către firma "Tenderek Háza". Mulţumim.

Zoltán Rückert
director general
Racional Kft.
Am avut şansa să cheltuim 10 milioane HUF (136.000 RON) pe accelerarea proceselor de lucru. Mă bucur deosebit de mult că nu i-am ascultat pe aceia, care mi-au spus că aplicarea la proiecte este foarte birocratică. La noi aceasta a fost rezolvată de către "Tenderek Háza".

Imre Réfy
director general
Express Saldo Kft.
Vă mulţumim pentru ajutor şi precizitatea cu care aţi lucrat. Fără aceste 20 milioane HUF (274.000 RON) cu greu am fi realizat investiţia. Eu personal tot timpul am fost foarte liniştit în ceea ce priveşte proiectul, deoarece văzând competenţa voastră am ştiut că proiectul meu este în locul cel mai potrivit.

Ákos Nagy
director general


Din faza de interes până în faza de câştigare a unei finanţări puteţi ajunge cu ajutorul unui buletin lipsit de jargoane de specialitate

Inscrieţi-vă la buletinul nostru gratuit de dezvoltare a afacerii, care a fost construit în aşa fel încât în aceasta să fie incluse doar acele idei care sunt legate de domeniul dumneavoastră de activitate

Ce veţi găsi în acest buletin?

  • 1. Articole, din care puteţi afla care sunt criteriile la care trebuie să corespundeţi pentru ca firma dumneavoastră să aibă succes la diferitele proiecte, de asemenea şi cum trebuie să procedaţi ca să atingeţi acest scop.
  • 2. Veţi primi de la noi toate posibilităţile de finanţare care ar putea fi interesante din punctul de vedere al firmei dumneavoastrá. In acest fel, noi nu vă vom copleşi cu proiecte din domeniul agriculturii, dacă dumneavoastră aveţi un atelier auto spre exemplu.
Dacă doriţi să primiţi informaţiile de mai sus din prima mână, fără jargoane de specialitate, uşor de înţeles şi la subiect, atunci vă rugăm să completaţi chestionarul scurt de mai jos!
Nume:
Prenume:
e-mail: